Finanțare nerambursabilă oferită prin programul Growth – rezidențe pentru vârstnici

Se va lansa la începutul anului 2020 programul Growth – rezidențe pentru vârstnici, prin intermediul căruia se vor acorda fonduri nerambursabile de la stat. Bugetul proiectului este de 4 miliarde de lei și scopul principal este de a construi, reabilita sau amenaja în jur de 2000 de rezidențe pentru vârstnici. Fiecare solicitant va putea obțineContinue reading “Finanțare nerambursabilă oferită prin programul Growth – rezidențe pentru vârstnici”

Tot ceea ce trebuie să știi despre fondurile de investiții

Fondurile de investiții alocate prin intermediul burselor de valori sunt reprezentate de produse financiare care sunt incluse în organismele de plasament colectiv. Prin intermediul acestor organisme se colectează capital din partea mai multor persoane cu scopul de a investi resursele respective în vederea obținerii unui profit în viitor. Profiturile sau pierderile sunt împărțite între deținători,Continue reading “Tot ceea ce trebuie să știi despre fondurile de investiții”

Cine poate accesa fonduri europene?

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când dorești să beneficiezi de finanțare din fonduri europene este să verifici dacă ești eligibil. Ce înseamnă acest lucru? Eligibilitatea reprezintă un set de condiții obligatorii pe care solicitantul și proiectul depus de solicitant trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi selectați în vederea acordării fondurilor.Continue reading “Cine poate accesa fonduri europene?”

Condițiile programului Start-Up Nation 2019-2020

Prin intermediul programului Start-up Nation 2020 se acordă fonduri nerambursabile în valoare de 200.000 lei. Societățile care pot beneficia de acest program pot să fie microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii și trebuie să fie înființate după data de 30.01.2017. Investiția poate fi făcută atât în mediul urban cât și în cel rural, însă activitatea trebuieContinue reading “Condițiile programului Start-Up Nation 2019-2020”

Finanțare nerambursabilă de la stat pentru construirea de grădinițe private

Statul român acordă fonduri nerambursabile, prin programul Growth grădinițe private, în valoare maximă de 500.000 de euro/întreprindere pentru construirea de grădinițe private cu profil sportiv. Beneficiarii acestor fonduri vor putea fi firmele private, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cluburile și federațiile sportive, organizațiile non-guvernamentale, fundațiile și asociațiile. Răspunzătoare de acest program este Comisia Națională deContinue reading “Finanțare nerambursabilă de la stat pentru construirea de grădinițe private”

Fonduri nerambursabile de la stat prin programul Growth – grădinițe private

Prin intermediul unei hotărâri de Guvern s-a aprobat programul Growth – Investim în copii, investim în viitor, care prevede acordarea de fonduri nerambursabile în valoare maximă de 500.000 de mii de euro/solicitant pentru construirea de grădinițe private cu profil sportiv. Bugetul total al programului este de 500 milioane de euro și se urmărește construirea, amenajareaContinue reading “Fonduri nerambursabile de la stat prin programul Growth – grădinițe private”

Cele mai bune idei de afaceri cu fonduri europene nerambursabile

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au început să prindă contur tot mai multe idei de afaceri. UE a pus la dispoziția statelor membre, printre care și România, fonduri europene nerambursabile care au scopul de a ajuta la crearea locurilor de muncă și de a crește competitivitatea între microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii. De-aContinue reading “Cele mai bune idei de afaceri cu fonduri europene nerambursabile”

Beneficiile unei grădinițe private cu profil sportiv

Sportul românesc este la momentul actual într-un declin. Se investește tot mai puțin în cluburile sportive, în formarea de viitori campioni, iar rezultatele pe care sportivii români le au în ultima perioadă confirmă acest lucru. Nu se pot obține performanțe dacă nu se investește în pregătirea sportivilor încă de la primele contacte pe care aceștiaContinue reading “Beneficiile unei grădinițe private cu profil sportiv”

Start-up Nation 2020 – Cea mai simplă modalitate prin care poți obține finanțare

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2019, iar asta înseamnă că se va lansa cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation 2020. Doritorii vor putea să își depună proiectele începând cu ultima lună a acestui an, iar verificarea, contractarea și implementare afacerilor se va face în cursul anului următor. Prin intermediul acestuiContinue reading “Start-up Nation 2020 – Cea mai simplă modalitate prin care poți obține finanțare”

Beneficiile colaborării cu o firmă de consultanță în afaceri

Consultanța în afaceri are scopul de a crește profitul unei companii prin dezvoltarea de strategii optime și sustenabile, toate acestea fiind create după nevoile pe care fiecare client le are în parte. Din ce în ce mai multe companii aleg să înceapă colaborări cu o firmă de consultanță deoarece și-au dat seama că prin intermediulContinue reading “Beneficiile colaborării cu o firmă de consultanță în afaceri”

Design a site like this with WordPress.com
Get started